CSA Steaua a cedat pe teren propriu în fața reprezentativei U21 a României, scor 2-4, într-o partidă amicală disputată joi, 17 noiembrie.
Elevii lui Emil Săndoi s-au impus fără mari probleme în jocul de pe Stadionul Ghencea, antrenorul înregistrând totodată primul succes de la revenirea pe banca selecționatei de tineret, pe care a mai pregătit-o între 2006 și 2013.
Meciul a început furtunos, iar în primele 20 de minute s-au acordat două lovituri de la 11 metri, câte una de fiecare parte. Chunchukov a transformat pentru CSA (’15), în timp ce, 3 minute mai târziu, Jovan Markovic a egalat pentru „tricolori”, tot din penalty.
Peste alte 3 minute, România U21 reușea să marcheze din nou, de această dată prin Ștefan Baiaram, trecând în avantaj pe tabelă și stabilind scorul pauzei.
Debutul reprizei secunde i-a găsit tot pe „tricolorii” lui Săndoi în atac, iar în minutul 54, Marco Ehmann, fostul fundaș al lui Dinamo, a dus scorul la 3-1.
CSA a mai avut o tresărire de orgoliu și a izbutit să reducă ecartul în minutul 68 (scor 2-3), prin Ștefan Pacionel, care a reluat mingea în poartă din șase metri, însă scorul final a fost stabilit, în cele din urmă, de Daniel Bîrligea, care a dus scorul la 4-2 și a risipit orice urmă de emoție pentru Emil Săndoi.
CSA Steaua (4-3-3): Iancu – Drăghici, Wallace, Sabău, Sima – Enceanu, Balgiu, Raicu – Bodișteanu, Chunchukov, Pacionel Antrenor: Daniel Oprița
România U21 (4-2-3-1): Gyenge – Corbu, Dican, Screciu Țicu – Vlad Pop, Grameni – Ișfan, Baiaram, Oct Popescu – Markovic Antrenor: Emil Săndoi
PORTARI: Andrei Gorcea (U Cluj), Robert Popa (U Craiova 1948), Szilard Gyenge (FK Csikszereda);
FUNDAȘI: Dan Sîrbu (Farul Constanța), Bogdan Racovițan (Rakow | Polonia), Andrei Coubiș (AC Milan | Italia), Victor Dican (FC Botoșani), Ricardo Farcaș (Siena | Italia), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52), Andres Dumitrescu (Sepsi OSK);
MIJLOCAȘI: Marius Corbu (Puskas Akademia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Mihai Lixandru (CS Mioveni), Vlad Pop (CS Mioveni), Constantin Grameni (Farul Constanța), Alexi Pitu (Farul Constanța), Alexandru Ișfan (FC Argeș), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexandru Oroian (Hermannstadt), Octavian Popescu (FCSB), Rareș Ilie (Nice | Franța), Adrian Mazilu (Farul Constanța);
ATACANȚI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), David Miculescu (FCSB), Daniel Bîrligea (CFR Cluj)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER